Recenzie: Solaris (STANISLAW LEM)

Când doctorul în psihologie Kris Kelvin ajunge pe planeta Solaris pentru a studia oceanul care îi acoperă suprafaţa, este şocat să întâlnească acolo întruparea femeii iubite, care s-a sinucis cu mulţi ani în urmă, pe Pământ. Iar Kelvin nu este singurul cercetător care înfruntă amintiri dureroase. 
E oare posibil ca oceanul solarisian să fie o enormă structură neuronală, capabilă să extragă amintirile pământenilor şi să le dea formă concretă?

Solaris este un roman despre imposibilitatea comunicării dintre om şi speciile non-umane, capodopera unuia dintre cei mai cunoscuţi scriitori ai genului provenind din afara spaţiului anglo-saxon.

Data aparitiei: Mai 2014 
Autor: Stanislaw Lem ( scriitor polonez/1921-2006)
Gen: SF
Nr. pagini: 240


      Solaris este un amalgam de informații legate de filozofie, fizică și solaristică, iar dacă nu ești măcar puțin atras de unul dintre aceste subiecte, nu cred că va fi o carte pe gustul tău. 


      Am citit două recenzii care spuneau că este un volum groaznic, din care nu înțelegi nimic, iar personajele sunt foarte fade. Nu am citit alt roman SF, cel puțin nu îmi aduc aminte, și nu vreau să spun o prostie, dar cred că romanele de acest gen nu dau nici un interes sentimentelor caracterelor ficționale, prin urmare termenii stiințifici și acțiunea amplă își fac prezenta în peste 95% din carte - ceva plictisitor pentru cineva care dorește ceva mai deep

      Ce m-a impresionat la Solaris și singurul fapt pentru care am terminat-o a fost povestea dintre naratorul-personaj Kelvin și soția acestuia. După cum scrie și în descriere, Oceanul de pe planetă nu era unul obișnuit acesta putând să creeze iluzia că alte persoane sunt pe Stație, în afară de echipaj. 
Kelvin realiează ca ceva nu este în regulă din prima zi când colegul lui, Snaut, se comportă foarte bizar.
      În următoarele zile lucrurile se schimbă pentru că în peisaj apare soția lui - moartă de 10 ani. Aceasta este îmbrăcată ca în ultima ei zi, dar nu are capacitatea de a realiza toate lucurile care se întâmplă în jurul ei, crezând că totul este normal. 
      Bineânțeles, primul lucru pe care îl face protagonistul este să scape de ea cât mai repede, dar rezultatul nu este unul mulțumitor. Reușește să se împace cu ideea, dar este conștient că de fapt nu este ea. O poveste de dragoste atipică, ciudată, terminată, dar care este reluată într-o oarecare măsură când deja este prea târziu.
      Pe lângă ea, mai exista si alte fantome pe Stație, unele destul de înfiorătoare și nu atât de pașnice precum este Harey.


      În ceea ce privește Oceanul, există foarte multe ipoteze care i se atribuie, dar într-un final totul se rezumă la ceva religios, nu la știință, iar asta m-a luat prin surprindere.

      Este o carte destul de greoaie, dar foarte interesanta, puțin plictisitoare dacă nu ai chef de citit ceva atât de complex. 
      Nu prea știu ce să adaug pentru că nu a fost o carte care să lase o urmă, ci mai degrabă o pală de vânt. Ce recomand este să treceți peste amănuntele științifice, dacă nu le puteți face față, pentru că și fără foată ”vesela” de cuvinte, rămâne un roman ușor captivant. 

      Există și două filme: Solaris (1972) și Solaris (2002). Nu le-am văzut, dar mi-am propus să le urmăresc cât mai curând, probabil în weekend. 



” Pornim în cosmos pregătiți pentru orice: singurătate, luptă, chin și moarte. Din modestie, nu spunem asta cu voce tare, dar uneori ne gândim cât suntem de minunați. Or, deocamdată, nu dorim să cucerim cosmosul, dorim doar să extindem granițele Pământului până la limitele acestuia. Unele planete sunt pustii ca Sahara, altele înghețate ca polii sau tropicale ca jungla braziliană. Suntem umanitari și nobili, nu dorim să cucerim alte rase, dorim doar să le transmitem valorile noastre și să le preluăm în schimb moștenirea.”

” O planetă dominată de un uriaș diavol care, ca să-și satisfacă gustul pentru umor satanic, le trimite membrilor expediției științifice niște succubi*! Nici măcar tu însuți nu crezi într-o asemenea inepție!”
*demon cu aspect feminin

” Noi, noi suntem obișnuiți suntem iarba universului și ne mândrim cu această trăsătură comună a noastră, considerând că este universală și că totul poate să se încadreze în ea.” 

Comentarii

  1. Nu pare genul meu, eu caut mai multă emoție din partea personajelor, o poveste mai captivantă și detalii care să mă ajute să conturez mai bine cadrul poveștii. Sunt curioasă totuși despre informațiile pe care ți le oferă cartea, chiar dacă nu sunt tocmai în domeniul preferat de mine. Am prietene care au citit-o și au zis că-i frumoasă, însă cred că n-o s-o citesc, cel puțin pentru moment.

    Mulțumim pentru recenzie și spor la citit! ^.^

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumim de recenzieee! ❤
    Într-adevăr, nu prea mă atrag astfel de cărți, dar poate o voi încerca într-o zi. ^^
    Lecturi frumoase!
    P.S.: Ai primit o leapşă de la mineee : http://cartile-noptii.blogspot.ro/2016/08/the-book-gif-tag.html?m=1
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru lepsa! O voi face in curand.♥

      Ștergere
  3. Vai, ce citate frumoase, mai ales primul! Clar o să-i dau o șansă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper sa nu te dezamageasca. Asteptam recenzia!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Concurs!!!

Recenzie - Mâine de Guillaume Musso

To Do List înainte de Facultate + Noul membru al familiei