Wattpad - Scriu o carte!?

iulie 08, 2016


    Heloou!

    Începând cu scuza că sunt în vacanță acum și am timp liber până încep munca (dacă o voi începe), sau voluntariatul la o firmă de arhitectură (nimic concret), am avut câteva momente să clădesc bazele unei cărți pe care am postat-o mai devreme pe wattpad. Sunt nouă în toată tehnologia asta și mi-a plăcut foarte mult. Foarte ușor de folosit și mă bucură când văd atâtea cărți noi scrise de voi.

    Am considerat aplicația foarte bună pentru începători și mi-a plăcut ideea că pot adăuga capitole când vreau eu, pe măsură ce le termin. Am mai scris Fanficuri pe forumuri când eram în generală, dar aici e cu totul altceva.

Am început să citesc câteva cărți care mi s-au părut mai interesante, iar dacă ai cont pe wattpad nu ezita sa-mi lași un comentariu cu numele sau link-ul.

Acesteea fiind spuse, voilà:



Universitatea Gunnar a fost atacată.

Locul în care am crescut s-a prăbușit, iar noi trebuie să ne mutăm în marele Institut Athanasios. Lumea e ciudată aici, diferențele dintre regiunile noastre se pot observa cu ușurință. Ne-au pus să purtăm banderole vișinii pe braț pentru a ne recunoaște mai repede. Aici ne antrenăm, mâncăm și dormim. Nu cred că va trece multă vreme până când Alexander se va lua la bătaie cu cineva. Sincer, toti o merită.

Din cauza fricii că vom fi atacați din nou antrenamentele s-au dublat cuprinzând și alte probe printre care și întrecerea dintre noi și ei. O vânătoare unde nici un animal nu murea, doar se numărau la sfârșit victoriile, după care se eliberau.
   Un băiat a ucis o căprioară și a fugit cu ea. Era victoria mea, trebuia să îl prind și să-l învăț minte, încălcase două lucruri deodată. Fără să-mi dau seama m-am îndepărtat atât de tare de Institut încât îmi era imposibil să găsesc drumul înapoi. El veni spre mine cu o sabie în mâna dreaptă. Părea grea, masivă la fel ca trupul lui. Își puse degetul arătător pe buzele cărnoase și îmi făcu semn să tac.

* gunnar - origine norsa veche; derivat de la Gunnarr format din gunnr "război" și arr "războinic"

athanasios - nume grecesc de bărbat ce înseamna nemuritor

You Might Also Like

8 comentarii

  1. Cee supeeer! Ai câştigat un cititor!

    RăspundețiȘtergere
  2. mulţumesc frumos - mi-a plăcut mult !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc muuult!! Ma bucur atat de mult!

      Ștergere
  3. Ce bine sunăă! Felicitări, acușica intru pe wattpad ca să citesc. :)
    Apropo, te-am nominalizat la o leapșă: http://cartile-noptii.blogspot.ro/2016/07/book-blogger-tag.html
    Spor la lecturi! O zi frumoasă! :* ♥

    RăspundețiȘtergere
  4. Succes și niciodată să nu renunți la visurile tale!

    RăspundețiȘtergere